
Un studiu recent publicat de Jurnalul Medical Britanic evidenţiază că riscul apariţiei cancerului de esofag poate fi crescut în cazul ingestiei de ceai foarte fierbinte, având o temperatură de peste 70 grade Celsius.
Un studiu recent publicat de Jurnalul Medical Britanic evidenţiază că riscul apariţiei cancerului de esofag poate fi crescut în cazul ingestiei de ceai foarte fierbinte, având o temperatură de peste 70 grade Celsius.
Esofagul este un conduct musculo- membranos ce asigură pasajul alimentelor din faringe în stomac şi care îndeplineşte roluri în deglutiţie, fonaţie, respiraţie, apărare, precum şi funcţie echipresivă şi gustativă. Tumorile maligne de esofag determină o rată anuală a mortalităţii de 500.000 de persoane în întreaga lume; carcinomul scuamocelular de esofag fiind tipul cu cea mai mare prevalenţă. În Europa şi America se datorează în principal consumului de tutun şi alcool şi este mai frecvent la sexul masculin, însă consumul de băuturi fierbinţi este, de asemenea incriminat. De aceea, se recomandă ingestia ceaiului după aproximativ 4 minute de la preparare.
Studiul a fost realizat în nordul Iranului, în provincia Golestan.
Această regiune prezintă una dintre cele mai ridicate rate din lume a carcinomului scuamocelular de esofag însă consumul de alcool şi tutun este scăzut iar femeile sunt mai predispuse la acest diagnostic decât bărbaţii. Consumul de ceai este larg răspândit , de aceea cercetătorii au investigat o posibilă conexiune între obiceiurile legate de ingestia ceaiului şi riscul de cancer. Astfel, au fost incluşi în studiu 300 de subiecţi diagnosticaţi cu tumoră malignă de esofag şi 571 persoane sănătoase. Aproape toţi subiecţii consumau zilnic ceai negru într-o cantitate medie de 1 l/zi. Citeste intregul subiect »
