O singură genă poate produce mai multe proteine apropiate ca formă. Comonalitatea acestui fenomen îi ia însă prin surprindere chiar şi pe cercetători.

Biologia moleculară ne-a scos la iveală imensa complexitate a fenomenelor ce au loc în interiorul celulelor. Impactul a fost, în prima instanţă, creşterea în popularitate a teoriei designului inteligent. Aceasta spune că corpul uman este atât de complex incât el nu poate fi un rezultat al întâmplării, ci unul care a fost “construit” de către Divinitate.
Dacă insă această complexitate creşte şi mai mult, nu ne putem oare întreba dacă nu se putea şi mai uşor?

Un exemplu al complexităţii mecanismelor din interiorul celulei este procesul de traducere (translaţie) al informaţiei genetice in proteine.
În mod normal, o genă produce o singură proteină. Cu toate acestea, este deja cunoscut că o singură genă poate creea mai multe forme apropiate ale unei proteine. Aceasta este posibil, deoarece informaţia unei gene nu este scrisă în mod continuu în ADN, de la un capăt la ei la celălalt.
În schimb, informaţia este scrisă în anumite părţi ale genei (numite exoni) intercalate apoi cu părţi ce nu conţin informaţie.

Practic, este ca şi cum am scrie pe o banda de casetă muzica pe bucăţele, intercalate cu părţi de zgomot aleatoriu. Un casetofon care ar citi o astfel de bandă ar trebui să ştie unde se afla părţile fără muzică şi să evite să le citească, în aşa fel încât noi să auzim numai ritmul minunat al muzicii. În acelaşi mod, mecanismul molecular are rolul de a pune împreună, în prima instanţă, numai părţile relevante ale genei, deci numai exonii. Apoi aceste părţi relevante sunt folosite de către ribozomi, fabrica de proteine a celulei. Citeste intregul subiect »