Suntem simple marionete sau ceva mai mult ?

Suntem marionetele destinului. Spun ca “suntem marionete”, pentru ca nici macar nu incercam sa ne impotrivim lui, spunem doar ca “nu ne putem impotrivi destinului” ; nu facem nimic pentru a iesi din tipare.
Suntem prea lejeri si prea plini de noi.
Suntem mult prea preocupati de vietile altora, si o neglijam pe a noastra.
Suntem prea ocupati sa radem de defectele altora si nu ne uitam mai intai la propria noastra persoana.
Suntem prea plini de noi pentru a spune “multumesc” si spunem doar “mersi”.

Suntem prea prinsi in “tipare” pentru a rade necontrolat ; ne-am obisnuit sa afisam pe chipurile noastre doar un zambet comercial si gol.
Ne laudam ca am citit “bunele maniere”, insa eu cred ca acea carte este scrisa pentru cei ce nu simt.
Suntem prea ocupati sa acordam atentie unor persoane care nu merita atentia noastra, si ii neglijam pe cei ce o merita.
Suntem prea ocupati cu nimicuri si uitam sa le spunem celor dragi cat tinem la ei.

Închipuiţi-vă că într-o zi ar fi venit un tren şi n-am fi mai avut putere să urcăm în el. L-am dorit prea mult, l-am aşteptat prea mult. Ne-am epuizat în aşteptare şi nu ne-a rămas nicio picătură de energie pentru a ne bucura de sosirea lucrului aşteptat. Numai că ne-am fi simţit striviţi de o mare tristeţe, amintindu-ne cât am visat trenul acela care acum pleacă fără noi. Şi ce-am fi putut face după plecarea trenului? Singura noastră şansă ar fi fost să uităm de el, să uităm de toate, să dormim, iar când ne trezeam, cu ultimile noastre puteri, să aşteptăm alt tren…
Octavian Paler – Viața pe un peron