Un mic rezumat :
Averea lui Dan Ilie Morega depaseste 600.000 de euro, constand in terenuri, case, actiuni si bani in conturi .
Director la mai multe societati comerciale si actionar la trei companii private, Dan Ilie Morega a fost prefect al Gorjului intre 1996-1997 si subprefect intre 2005 si 2006.
Dan Ilie Morega, in calitate de presedinte al PNL, filiala Gorj, este acuzat ca isi foloseste influenta si autoritatea pentru a obtine foloase necuvenite pentru el si pentru partid. Aceste foloase sunt pretinse de la persoane care conduc instituţii publice sau societati comerciale şi constau in sume de bani destinate finantarii campanilor electorale.
In caz de refuz, conducătorii instituţiilor sunt ameninţaţi cu retragerea sprijinului politic sau cu trimiterea garzii financiare in cazul societatilor comerciale .

Concluzie:
Cu toate ca multi dintre cetatenii Gorjului cunosteau , daca nu in detaliu macar superficial, situatia “stimabilului” Morega, acestia i-au acordat in continuare votul si increderea si astfel a reusit sa obtina un loc de deputat de Gorj .
Ar trebui sa ne punem intrebarea, nu cumva meritam aceasta soarta ? Degeaba romanul este revoltat ani de zile, spune ca este furat si ca isi doreste un trai mai bun, daca in momentul in care ar putea sa faca ceva, el se lasa manipulat si isi vinde votul pentru niste mici si o bere.

“Nu te minţii singur. Cel care se minte pe sine şi-şi pleacă urechea la propriile sale minciuni ajunge să nu mai deosebească adevărul nici în el, nici în jurul lui, să nu mai aibă respect nici pentru sine nici pentru ceilalţi.”
citat din Anton Cehov

Probabil cu toti va amintiti de ziua celebra din 2007 cand fostul ministru de finante, Vosganian, a decis sa stearga pur si simplu orice datorie a SNLO si sa incerce sa demonstreze la televizor ca prin aceasta decizie va readuce SNLO printre principali furnizori de energie din Romania.
Managerii societatii, si inainte de stergerea datoriilor cat si dupa au continuat sa cheltuiasca numeroase sume de banii pentru propriul confort si imbogatire ( achizitionari de masini si de alte bunuri fara macar sa aibe loc o singura licitatie ).

Nu este de mirare ca si PSD cat si PD-L se bat de fiecare data pentru conducerea SNLO-ului , fiindca stiu foarte bine ca este o sursa buna de venit , atat pentru ei cat si pentru viitoarele campanii electorale, toate acestea in detrimentiul muncitorilor si a intregii dezvoltari regionale .

Si cum istoria se repeta, in acest moment ne regasim intr-o situatie si mai dezastruoasa ca inainte. Se anunta o disponibilizare de 16000 de muncitori in urmatoarea saptamana .
In timp ce bietii muncitori se asteapta la ce este mai rau, psd-isti si pdl-isti in loc sa incerce sa rezolve situatia , fac acelasi lucru la care se pricep cel mai bine, si anume , sa arunce vina de la unii la altii , intre timp , Uniunea Sindicatelor Miniere din Oltenia considera ca singura salvare trebuie sa vina tot de la Ministerul Economiei (ca doar daca s-a intamplat odata , de ce nu s-ar mai putea si a doua oara?)

“Cine-i harnic şi munceşte, ori e prost, ori nu gândeşte.“

Gorjul a ajuns sa aibe nenumarate posturi tv si trusturi de presa.
Au inceput sa apara ca si ciupercile dupa ploaie si intocmai, cu cat mai repede apar cu atat mai slabe si sunt.
Neprofesionismul se cunoaste, imagini tv de slaba calitate, stiri total neinteresante si concepute prost , subiective si plictisitoare. In cazul ziarelor cat si a posturilor Tv se regasesc acelasi stiri, copiate de la unii la altii, fiecare incercand in felul lui sa demostreze ca este mai presus de celalalt dar avand in esenta acelasi continut.

Dezbaterile politice care au loc la televizor sunt folosite de marii corupti din Gorj pentru a-si promova “bunele intentii” care le au pentru noi, cetatenii . Incercarea continua de manipulare si un moderator slab sau influentat transforma totul intr-un “circ politic si paine pe datorie” .
Nu avem de ce sa ne facem griji in legatura cu criza economica si cu locurile de munca, oricum Gorjul este printre ultimele judete ca investitii si creare de locuri de munca ; deci daca nu au fost nici pana acum , mai rau poate fi ?
Mai bine mancam o shaorma, bem o bere, mergem la un spectacol sau ascultam o manea si continuam in aceeasi stare de euforie.

In 10 ani de zile si probabil vor mai trebui cel putin inca 10 ani, ca gorjenii sa isi puna intrebarea daca ne indreptam spre calea cea buna .
Continuam sa ne bucuram la orice spectacol oferit de “alesii” nostri, continuam sa slugarnicim pe unii si pe altii cu gandul ca ne va fi mai bine si la fiecare 4 ani de zile incercam sa ne amagim zicandu-ne ca poate de data asta va veni schimbarea .

Continuam sa ne jucam acelasi rol de marionete, creat de catre societate si papusari, in care bine indoctrinati, am ajuns sa credem ca singura noastra menire este sa fim obidienti si sa intoarcem si celalalt obraz .

Ce altceva suntem, decat niste marionete trase de sfori?
O, Soarta atotputernica, rogu-te, trage cu indulgenta sforile!
Fii induratoare cand ne faci sa dansam pe mica si mizerabila noastra scena!
Wilkie Collins

Suntem simple marionete sau ceva mai mult ?

Suntem marionetele destinului. Spun ca “suntem marionete”, pentru ca nici macar nu incercam sa ne impotrivim lui, spunem doar ca “nu ne putem impotrivi destinului” ; nu facem nimic pentru a iesi din tipare.
Suntem prea lejeri si prea plini de noi.
Suntem mult prea preocupati de vietile altora, si o neglijam pe a noastra.
Suntem prea ocupati sa radem de defectele altora si nu ne uitam mai intai la propria noastra persoana.
Suntem prea plini de noi pentru a spune “multumesc” si spunem doar “mersi”.

Suntem prea prinsi in “tipare” pentru a rade necontrolat ; ne-am obisnuit sa afisam pe chipurile noastre doar un zambet comercial si gol.
Ne laudam ca am citit “bunele maniere”, insa eu cred ca acea carte este scrisa pentru cei ce nu simt.
Suntem prea ocupati sa acordam atentie unor persoane care nu merita atentia noastra, si ii neglijam pe cei ce o merita.
Suntem prea ocupati cu nimicuri si uitam sa le spunem celor dragi cat tinem la ei.

Închipuiţi-vă că într-o zi ar fi venit un tren şi n-am fi mai avut putere să urcăm în el. L-am dorit prea mult, l-am aşteptat prea mult. Ne-am epuizat în aşteptare şi nu ne-a rămas nicio picătură de energie pentru a ne bucura de sosirea lucrului aşteptat. Numai că ne-am fi simţit striviţi de o mare tristeţe, amintindu-ne cât am visat trenul acela care acum pleacă fără noi. Şi ce-am fi putut face după plecarea trenului? Singura noastră şansă ar fi fost să uităm de el, să uităm de toate, să dormim, iar când ne trezeam, cu ultimile noastre puteri, să aşteptăm alt tren…
Octavian Paler – Viața pe un peron