Jocurile video şi sindromul Asperger

joc video

Cei ce petrec ore fără șir în fata jocurilor video au aceleaşi caracteristici de personalitate ca şi cei ce suferă de sindromul Asperger, ne anunţă un nou studiu.

Noua cercetare a fost efectuată în Anglia, şi publicată în revista Societăţii Engleze de Psihologie, ne anunță portalul abc.net.au
Ea alimentează astfel grijile părinţilor ce au copii care petrec mult timp în fata jocurile video. In plus, rezultatele sugerează şi că jocurile video înstrăinează deja un grup deja afectat psihologic (cei suferind de sindromul Asperger) şi sporesc problemele de sănătate mintale şi depresie nervoasă ale acestora.

În studiu, Dr John Charlton de la Universitatea din Bolton şi colegii săi au examinat aproape 400 de jucători, cei mai mulţi dintre ei fiind băieţi.
De menționat că nu a studiat în mod special pacienţii de Asperger, ci un grup aleatoriu de persoane împătimiţi de jocuri video.

Cercetătorii au descoperit însă o corelaţie între timpul petrecut în fata jocurilor, şi simptomele sindromului Asperger. Astfel, cu cât o persoană petrecea mai mult timp în faţa jocurilor video, cu atât avea mai mult caracteristicile specifice asociate cu sindromul Asperger: comportament nevrotic, introversiune, sau lipsa parțială a unui caracter agreabil.

Rezultatele acestui studiu sugerează că pacienţii cu sindromul Asperger au o şansă mai mare de a cădea victimă jocurilor video, deoarece acestea le permit să evadeze într-o lume unde ei pot să evite contactele directe dintre oameni. “Sugestia noastră este că copii care au sindromului Asperger sunt mai înclinaţi să joace jocuri video“, spune doctorul Charlton. “Nu este însă corect sa spunem că jocurile video cauzează sindromul Asperger“, mai adăugă el.

Pacienţii de Asperger sunt de obicei mai stresaţi de situațiile sociale decât ar trebui să fie. Evită adesea să privească interlocutorul direct în ochi, atunci când vorbesc cu el, şi eşuează să indentifice corect si automat starea sufletească a persoanelor din jurul lor.
Sindromul Asperger tinde să izoleze copilul care il poartă, şi să îi creeze eventuale depresiuni nervoase. Cauza acestui sindrom este încă necunoscută, deşi cercetătorii bănuiesc prezenţa unei componente genetice.

Tratamentele pentru cei bolnavii de Asperger constau de obicei în îmbunătăţirea capacităţilor pacientului de a interacţiona social cu persoanele din jurul lui , şi în întreruperea manifestărilor repetitive, adică exact lucrurile pe care le aduc, nedorit, jocurile video.

Sursa: http://www.stiinta.info/

Adauga Comentariu!

Comentariile trebuie aprobate inaintea publicarii. Va multumesc!