Probabil cu toti va amintiti de ziua celebra din 2007 cand fostul ministru de finante, Vosganian, a decis sa stearga pur si simplu orice datorie a SNLO si sa incerce sa demonstreze la televizor ca prin aceasta decizie va readuce SNLO printre principali furnizori de energie din Romania.
Managerii societatii, si inainte de stergerea datoriilor cat si dupa au continuat sa cheltuiasca numeroase sume de banii pentru propriul confort si imbogatire ( achizitionari de masini si de alte bunuri fara macar sa aibe loc o singura licitatie ).

Nu este de mirare ca si PSD cat si PD-L se bat de fiecare data pentru conducerea SNLO-ului , fiindca stiu foarte bine ca este o sursa buna de venit , atat pentru ei cat si pentru viitoarele campanii electorale, toate acestea in detrimentiul muncitorilor si a intregii dezvoltari regionale .

Si cum istoria se repeta, in acest moment ne regasim intr-o situatie si mai dezastruoasa ca inainte. Se anunta o disponibilizare de 16000 de muncitori in urmatoarea saptamana .
In timp ce bietii muncitori se asteapta la ce este mai rau, psd-isti si pdl-isti in loc sa incerce sa rezolve situatia , fac acelasi lucru la care se pricep cel mai bine, si anume , sa arunce vina de la unii la altii , intre timp , Uniunea Sindicatelor Miniere din Oltenia considera ca singura salvare trebuie sa vina tot de la Ministerul Economiei (ca doar daca s-a intamplat odata , de ce nu s-ar mai putea si a doua oara?)

“Cine-i harnic şi munceşte, ori e prost, ori nu gândeşte.“

Suntem simple marionete sau ceva mai mult ?

Suntem marionetele destinului. Spun ca “suntem marionete”, pentru ca nici macar nu incercam sa ne impotrivim lui, spunem doar ca “nu ne putem impotrivi destinului” ; nu facem nimic pentru a iesi din tipare.
Suntem prea lejeri si prea plini de noi.
Suntem mult prea preocupati de vietile altora, si o neglijam pe a noastra.
Suntem prea ocupati sa radem de defectele altora si nu ne uitam mai intai la propria noastra persoana.
Suntem prea plini de noi pentru a spune “multumesc” si spunem doar “mersi”.

Suntem prea prinsi in “tipare” pentru a rade necontrolat ; ne-am obisnuit sa afisam pe chipurile noastre doar un zambet comercial si gol.
Ne laudam ca am citit “bunele maniere”, insa eu cred ca acea carte este scrisa pentru cei ce nu simt.
Suntem prea ocupati sa acordam atentie unor persoane care nu merita atentia noastra, si ii neglijam pe cei ce o merita.
Suntem prea ocupati cu nimicuri si uitam sa le spunem celor dragi cat tinem la ei.

Închipuiţi-vă că într-o zi ar fi venit un tren şi n-am fi mai avut putere să urcăm în el. L-am dorit prea mult, l-am aşteptat prea mult. Ne-am epuizat în aşteptare şi nu ne-a rămas nicio picătură de energie pentru a ne bucura de sosirea lucrului aşteptat. Numai că ne-am fi simţit striviţi de o mare tristeţe, amintindu-ne cât am visat trenul acela care acum pleacă fără noi. Şi ce-am fi putut face după plecarea trenului? Singura noastră şansă ar fi fost să uităm de el, să uităm de toate, să dormim, iar când ne trezeam, cu ultimile noastre puteri, să aşteptăm alt tren…
Octavian Paler – Viața pe un peron